Despre Spitalul Clinic Cai Ferate Timişoara

În cadrul Spitalului Clinic C.F. Timisoara se urmareste îmbunatatirea starii de sanatate a populatiei si realizarea unui sistem de sanatate modern si eficient, compatibil cu sistemele de sanatate din Uniunea Europeana, pus permanent in slujba cetateanului cu aplicabilitatea standardelor de management cerute prin îmbunatatirea structurii si organizarii spitalului respectiv analiza circuitelor functionale:

  • analiza structurii pe sectii clinice, paraclinice, administrative, dezvoltarea platoului tehnic pentru interventii diagnostice si terapeutice, îmbunatatirea structurii si organizarii spitalului ;
  • dezvoltarea unor servicii alternative sau complementare în cadrul spitalului;
  • îmbunatatirea managementului resurselor umane : evaluarea încadrarii cu personal pe categorii, evaluarea relatiei dintre structura spitalului si încadrarea cu personal, evaluarea relatiei dintre serviciile furnizate si încadrarea cu personal, metode de crestere a performantei personalului;
  • evaluarea serviciilor de sanatate furnizate de spital: analiza activitatii clinice a spitalului, pe tipuri de servicii furnizate, analiza fluxurilor de date clinice, pe tipuri de servicii furnizate (codificare, colectare, transmitere, validare), îmbunatatirea capacitatii de raspuns a spitalului la nevoile bolnavilor;
  • analiza situatiei economico – financiare a spitalului : analiza veniturilor spitalului, pe tipuri de servicii, analiza cheltuielilor spitalului (pe tipuri, sectii etc.) ;
  • evaluarea spitalului din punct de vedere al calitatii: calitatea serviciilor, calitatea datelor raportate, calitatea personalului, satisfactia pacientilor; stabilirea necesarului de materiale (medicamente, materiale sanitare, alte materiale), modalitati de achizitie, evaluarea stocurilor, indicatori de eficienta ai utilizarii stocurilor;
  • activitatea de investitii : în echipamente, modernizarea de sectii, reparatii capitale; determinarea cheltuielilor pe sectii si tipuri de cheltuieli, indicatori de eficienta determinati pe baza veniturilor si cheltuielilor spitalului.

Spitalul Clinic C.F. Timisoara, cunoscut si sub denumirea de Spital CFR Timisoara, este situat pe Splaiul Tudor Vladimirescu nr. 13-15, localitatea Timisoara, judet Timis, telefon: 0256493088, fax: 0256491151 si are în componenta urmatoarele cladiri:

  • Pavilion nr. 13
  • Pavilion nr. 14
  • Pavilion nr. 15
  • Bloc Operator
  • Centrala termica
  • Terenul pe care sunt amplasate cladirile ce compun Spitalul Clinic C.F. Timisoara este domeniul public al statului, dat în administrarea Spitalului Clinic C.F. Timisoara .

Cladirile Pavilion nr. 13, 14, 15 au fost construite la începutul anilor 1900. Ele sunt constructii deosebite si constituie monumente istorice situate în zona centrala a orasului Timisoara. Arhitectura urmeaza firesc stilul uzual raspândit în mijlocul secolului al XIX-lea – XX, iar ca numar de niveluri sunt concepute cu demisol, parter si etaj. Cladirile sunt construite din zidarie de caramida plina, cu grosimi de 80 cm la subsol, la parter 60 cm si la etaj 45 cm.

Fundatiile sunt continue sub ziduri, fiind realizate tot din caramida arsa având grosimea de 90-100 cm si adâncimea de cca 2,20 m fata de nivelul terenului actual.
Planseele peste subsol sunt realizate din bolti de caramida si grinzi metalice. Planseul peste parter este realizat din lemn, partial din beton armat si partial din beton armat pe grinzi metalice. Planseul peste etajul I este realizat din lemn la Pavilionul nr. 14 si 15 si din beton armat la Pavilionul nr. 13. Planseul peste etajul II (mansarda) la Pavilionul nr. 13 este realizat din lemn. Şarpantele sunt din lemn de tip MACAZ DUBLU si reazema pe peretii longitudinali exteriori respectiv transversal exteriori la capete.

Cladirea Bloc Operator a fost construita în anul 1965, fundatiile sunt din beton simplu, suprastructura este din ziduri de caramida plina cu stâlpisori din beton armat, iar planseele sunt din beton armat. Acoperisul este de tip terasa.

În Pavilion nr. 13 la subsol functioneaza sala de mese, magaziile de alimente, sala hidrofor si vestiarele cadrelor medii, atelierul tehnic si reparatii, Cabinet supraveghere si control al infectiilor nosocomiale, oficiul, etc.

În Pavilion nr. 14 la subsol functioneaza sala de asteptare, garderoba, croitoria, biroul internari, camera de garda.

În cladirea Bloc Operator la subsol functioneaza Laboratorul de analize medicale, Laboratorul de anatomie patologica, sala de recoltare, caseria, iar la parter Sectia ATI si 3 sali de operatii, la etaj sunt birourile administrative si un amfiteatrul.

La parterul pav 14 si 13 functioneaza Clinica Chirurgie, iar la etajul I al Pavilionului. 14 si 13, precum si la mansarda Pavilionului 13, functioneaza Clinica Medicina Interna.

Compartimentele Neurologie si Psihiatrie functioneaza la etajul I al Pavilionului nr. 13.

În Pavilionul 15 functioneaza sectiile O.R.L., Oftalmologie si Farmacia.

De asemenea, în curtea spitalului se gaseste centrala termica care asigura permanent apa calda, iar în timpul iernii agentul termic necesar încalzirii spatiilor aflate în cele 4 corpuri de cladiri.